Săgeata

Începutul satului Săgeata poate face subiectul unei legende în ce privește întemeierea. Numele satului provine de la Stan Săgeată, un cioban despre care se spune că s-a stabilit cu turmele sale pe valea Buzăului în această zonă de câmpie, inițial pe malul drept al râului, în zona unei movilei Săgeata, astăzi în comuna Gălbinași, unde va rămâne și moșia Săgeata Veche. Acest lucru se întâmpla pe la începutul secolului al XIX-lea, pășunile înalte de aici fiind ideale pentru creșterea animalelor. Anul 1812 este reperul pentru întemeierea satului, deoarece atunci au loc revărsări ale râului, care îl obligă pe Stan Săgeată să se mute pe malul stâng, acesta fiind mai înalt și ferit de inundații. Toate aceste fapte au loc pe fondul războiului rosu-turc dintre anii 1806-1812.

Săgeata era atunci un punct strategic folosit de ruși în apropierea drumului ce ducea de la București la Brăila prin Buzău, drum ce se afla de cealaltă parte a râului. Pe parcursul acestui război, cătunele Săgeata și Beilic au fost de mai multe ori devastate. În anul 1809, generalul rus Essen a fortificat Săgeata, apoi generalul Langeron, însărcinat de Bagration a comandat mai mult timp lagărul de aici.[1]

Cele două ipoteze ale începutului satului Săgeata se interferează și chiar se contrazic, însă nu este neapărat necesar ca datele despre războiul ruso-turc să le anihileze pe cele ale formării satului prin așezarea lui Stan Săgeată. Personajul este prezent dintotdeauna în conștiința locuitorilor comunei și întărește opinia că satul s-a format într-un loc deosebit pentru practicarea agriculturii și creșterii animalelor. În anul 1837, se adunaseră la un loc 40 de familii care trăiau în bordeie, urmând ca în 1855, un alt personaj important din istoria comunei, anume Alexandru Bagdat, să împartă moșia în două fiilor săi, Toma și Katz Bagdat. Atunci are loc formarea a două sate: Săgeata de Sus și Săgeata de Jos.[2]

La sfârșitul secolului al XIX-lea, atunci când în Plasa Câmpului exista și comuna Găvănești pe teritoriul actual al comunei Săgeata, Basil Iorgulescu ne prezintă care erau limitele mai restrânse ale acesteia, folosind următoarele indicații: „la Nord, Drumul Fierului și Drumul Robesc, începând de la Curtașu până în valea Costeiului; la Est, din valea Costeiului se lasă pe hotarul moșiei Găvănești până la râul Buzău, la petecul de crivină numit Roșia; la Sud, merge pe albia râului Buzău, până la Movila Lungă, la Vest, urcă pe hotarul moșiei Dâmbroca și petecului Luscan, trece pe Târla Curtașu și dă în Drumul Fierului.”[3] În această perioadă, cătunele și moșiile se înmulțesc, deși comun nu conținea toate satele de astăzi, suprafața era de 5545 ha (aproximativ jumătate din cea de astăzi), din care 4548 ha arabile, 225 pădure, 612 islaz și 160 teren sterp – probabil aici erau incluse suprafețele vetrelor de sate. Proprietăți mai însemnate sunt: Beilicu, Șeineasca (proprietate a statului), Săgeata de Jos, Săgeata de Sus, Coiteasca, Cărpuleasa și Murgeasca. Moșia Săgeata de Sus, de 1030 ha, dintre care 90 de pădure crivină, aparținea familiei Bagdat, iar Săgeata de Jos sau Zisuleasa, căreia i se dau exact aceleași dimensiuni, era împărțită deja mai multor proprietari.

Comuna era formată din cătunele: Beilicu, Coiteasca, Dâmbroca, Plevna, Săgeata de Jos (440 locuitori și 85 case), Săgeata de Sus (reședința comunei, cu 460 locuitori și 96 case) și Șeineasca. Populația totală era de 1490 locuitori, dintre care bărbați însurați 318, neînsurați 5, văduvi 21, băieți 427; iar femei măritate 318, văduve 29, fete 372. Casele erau în număr de 282. Locuitori de alte naționalități erau 3 greci și 1 israelit. Media anuală a nașterilor este de 71, a deceselor de 40, a căsătoriilor de 12, așadar, populația creștea cu circa 31 suflete pe an.

Efectivele de animale domestice erau de 932 boi, 537 vaci, 225 viței, 8 bivoli, 196 cai, 131 iepe, 44 mânji, 1840 oi, 10 capre și 329 porci și 26 stupi. În privința activităților economice existau o stână, o moară de aburi, comerțul de desfacere a cerealelor pe care le transportă la gara Cilibia. Meseriași erau 1 lemnar, 4 fierari și 1 mașinist. Existau 6 cârciumi. Locuințele erau considerate convenabile, multe învelite cu fier, apreciindu-se că traiul începea a se îmbunătăți. Bugetul total al comunei era de 3389,08 lei.

Comuna avea o școală în cătunul Săgeata de sus, frecventată de 37 elevi și 4 eleve. Cunoscători de carte erau doar 63 din cei 1490 de locuitori.[4] Între bibliotecile de lectură existente în județul Buzău la anul 1907, exista și una la Săgeata, cu 45 volume.[5]

În perioada interbelică, la anul 1925, comuna Săgeata se afla în Plasa Câlnău, avea 2312 locuitori și era compusă din 5 sate: Beilicu, Bordoșani-Coiteasca, Săgeata de sus, Săgeata de jos, Șeineasca. Căile de acces rămâneau drumul de13 km până în municipiul Buzău și cei 8 km până la gara Cilibia.

Primarul la acea dată era Calean Iancu, notarul primăriei era Scarlat I. Costache. Școala din Săgeata de Sus avea șase învățători, anume: Sburlan N., Popescu M.C., Popescu C. D-tru, C-tinescu Isofarhe?, Ionescu Voicu și pe doamna Lăzărescu Aurelia. Comuna avea și Banca populară „Săgeata”, cu un capital de 90 000 lei, condusă de Sburlan M.M.

Remarcăm totuși existența unor producători de băuturi spirtoase, precum Cazan I. N-lae, Roșea N. C-tin, dar și a aceluiași număr de 6 cârciumari: Albu N-lae, Apostol Gh., Dinu Marin, Gheorghiu V-le, Lungu P. N-lae, Lupașcu G. Costică, Sărariu Zamfir. Băcănii țineau Gheorghiu V-le, Mateescu Costică.

Alte activități meșteșugărești erau ale unor croitori (Rădulescu Antofie), fierari (Voinea Haralambie), lemnari-tâmplari (Cojocariu N. Ion, Petroșanu Gh.), un atelier de manufactură al lui Mateescu Costică, 2 mori sistematice (Dima Ștefan & Georgescu L?). Deja mai exista încă un notar particular, în persoana lui Nicolae I. Radu.

Proprietarii de moșii de la această dată erau: Bagdat Sofia  – moștenitoarea familiei ce avea Săgeata de Sus de la împărțirea din 1855, Brătianu Stavri Ion Matilda și Oteteleșanu I. Ecaterina  în Săgeata de jos, Emilian C. și Sevastia în Bordoșani-Coiteasca și  Or seu? Florica & Penescu – Kersch dețineau moșia Cărpuleasa. Se remarcă și arendași de moșii: Apostolescu Apostol și Mazălu Ștefan în Săgeata de jos, apoi Dinulescu Iorgu în Bordoșani-Coiteasca.[6]

            O mare însemnătate pe plan cultural a avut-o anul 1934, atunci când se înființează Căminul cultural Săgeata[7] și de asemenea, locuitorii vor reuși să ridice un monument în cinstea eroilor comunei din Primul Război Mondial.

[1] George Ioan LAHOVARI, Marele Dicționar Geografic al Romîniei, vol.5 P-Z, Stab. grafic J. V. Socecu, București, 1902, p.331.

[2] Comuna Săgeata, Buzău, de la Wikipedia, enciclopedia liberă, <http://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna_S%C4%83geata,_Buz%C4%83u>, accesat la 03.05.2014, 14:39.

[3] Basil IORGULESCU, Dicționar geografic…, p.432.

[4] Basil IORGULESCU, Dicționar geografic…, pp.432-433 , reluat apoi întocmai și de George Ioan LAHOVARI, Marele Dicționar Geografic al Romîniei, vol.5, pp.330-331.

[5] Valeriu NICOLESCU, Pagini de istorie culturală…,pp.122-123.

[6] ***, Anuarul „Socec” al României-Mari, p.134.

[7] Valeriu NICOLESCU, Pagini de istorie culturală… , p.126.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s