Cronologia

1597 ianuarie 21 – este pentru prima dată atestat documentar satul Găvănești, când într-un document domnesc, voievodul Mihai Viteazul oferă Episcopiei Buzăului, în persoana arhiepiscopului Luca din Cipru, satele Pojorâții, Stănuleștii, Găvăneștii de Sus și Găvăneștii de Jos;

1598 mai 25 – un nou hrisov al lui Mihai Viteazul prezintă  mai pe larg în ce consta dania făcută Episcopiei cu satele de mai sus, amintind ca hotare apa Buzăului și mijlocul Costeiului;

1634 iunie 1 – domnitorul Matei Basarab poruncește birarilor să nu ia galbenul de fum și birul moldovenesc de la oamenii Episcopiei din Buzău și celor din Găvănești;

1806-1812 – satele Săgeata și Beilic au fost devastate, aici fiind frontul Războiului Ruso-Turc.

1809 – Săgeata este fortificată de generalul rus Essen, devenind tabără militară condusă apoi de generalul Langeron;

1812 – este reperul  pentru nașterea satului Săgeata.  Au loc revărsări ale râului Buzău care îl obligă pe ciobanul Stan Săgeată – întemeitorul semilegendar al satului care îi poartă numele, să se mute pe malul stâng, acesta fiind mai înalt și ferit de inundații;

1834 – în satul Săgeata se adunaseră 40 de familii care trăiau în bordeie;

1844 – episcopul Chesarie al Buzăului construiește actuala biserică a satului Găvănești, cu hramul Sfântul Nicolae;

1855 – Alexandru Bagdat împarte moșia în două fiilor săi, Toma și Katz, formându-se cele două sate: Săgeata de Sus și Săgeata de Jos;

1874 – este construită biserica  Buna-Vestire din satul Săgeata, prin strădaniile tuturor  locuitorilor din Săgeata de Sus, Săgeata de Jos și Coiteasca. Episcop al Buzăului era Inocențiu (1873-1893), titular de numai un an de zile ca succesor al  lui Dionisie Romano;

1894 – primele date ale arhivei comunei Găvănești;

1902 noiembrie 27 – se naște la Dâmbroca Ioan G. Coman, cea mai mare personalitate culturală a comunei Săgeata;

1907 – între bibliotecile de lectură existente în județul Buzău exista și una la Săgeata, având 45 volume;

1912 decembrie 21-1916 iulie; 1919 mai-septembrie – editarea periodicului „Înnoirea” în comuna Găvănești, întrerupt de intrarea României în Primul Război Mondial;

1925 – comuna Săgeata făcea parte din plasa Câlnău și era alcătuită din satele: Beilicu, Bordoșani-Coiteasca, Săgeata de Jos, Săgeata de Sus și Șeineasca, după ce satul Dâmbroca a fost transferat la comuna Scurtești. Comuna Găvănești era în aceeași plasă, avea satele Bănița, Găvănești și Movilița, însumând 1.959 locuitori;

1926 – la Săgeata s-a constituit un comitet pentru strângerea fondurilor necesare ridicării unui monument pentru eroii căzuți în timpul Primului Război Mondial.

1934 – se înființează Căminul cultural Săgeata;

martie 25 – locuitorii vor reuși să ridice  Monumentul în cinstea eroilor comunei din Primul Război Mondial. Cu ocazia acestui eveniment a fost editată și cartea „În amintirea Eroilor din Comuna Săgeata”, scrisă de Dumitru Bălănescu, având valoare de monografie a satului, dar și de a elogia pe acești eroi;

1939 – se înființează Căminul cultural din Găvănești;

1942 – plasa care conținea comunele Săgeata și Găvănești se numea Mărăcineni, fiind de fapt, o redenumire a precedentei, după o serie de mutări ale sediului.

1950 – comunele Găvănești și Săgeata au fost incluse în raionul Buzău al regiunii Buzău;

1952 – comunele Găvănești și Săgeata au fost rearondate raionului Buzău al regiunii Ploiești;

1968 – reforma administrativă a dus la reînființarea județului Buzău de care va aparține comuna Săgeata, la desființarea comunei Găvănești și includerea ei în comuna Săgeata, la unirea celor două sate Săgeata de Sus și Săgeata de Jos în satul Săgeata, includerea satului Șeineasca în satul Beilic. Tot atunci revine și Dâmbroca la comuna Săgeata deoarece este desființată și comuna Scurtești.

1987 martie 11 – moare la București, Pr.prof.univ.dr. Ioan G. Coman, rector al Intitutului Teologic de grad universitar din București între anii  1954 și 1962;

2007 – este sfințită noua biserică ce a fost construită în satul Bordușani, având hramul Sf. Prooroc Ilie și devenind cea mai nouă parohie a comunei;

2012 iunie 10 – este ales primar Sorin Tănase din partea USL;

2015 august 2 – ÎPS Ciprian Spiridon, arhiepiscopul Buzăului și Vrancei vizitează parohia Sf. Nicolae din Găvănești, oficiază Sfânta Liturghie și îi acordă preotului paroh Ion Gheorghe distincția de iconom;

octombrie 4 – are loc (re)sfințirea mare a bisericii „Buna-Vestire” din satul Săgeata. Slujba a fost săvârșită de ÎPS Ciprian Spiridon, arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. A fost oficiată și Sfânta Liturghie arhierească la care au participat sute de credincioși din comună și împrejurimi. La final a fost sfințită și o casă de praznic, recent construită lângă biserică.

2016, iunie 5  – este ales pentru al doilea mandat ca primar Sorin Tănase din partea PSD;

octombrie 23 – este sfințită și capela mortuară „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a Parohiei Săgeata, tot printr-o vizită a ÎPS Ciprian Spiridon, arhiepiscopul Buzăului și Vrancei;

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s