Căile de acces

Căi de acces Săgeata

Toate satele comunei Săgeata sunt tranzitate de același drum județean și anume DJ203K. Acesta face în primul rând legătura cu municipiul Buzău, intersectându-se cu DN2-E85 în dreptul localității Mărăcineni. El are două secțiuni: una mai lungă ce face legătura cu zona de munte a județului, de la Mărăcineni chiar din dreptul podului peste râul Buzău până în comuna Lopătari, iar cealaltă pornește de la Gura Câlnăului și face legătura cu comunele Vadu-Pașii, Săgeata, Robeasca, ajungând apoi în județul Brăila în localitatea Jirlău. O alternativă mai scurtă de a ajunge la Săgeata din oraș o oferea până în 2005, un pod rutier alăturat celui de cale ferată de la Vadu-Pașii (pod construit de Anghel Saligny), însă acesta a fost închis circulației din cauza unei viituri care l-a șubrezit și este nesigur. Aceeași viitură a fost responsabilă atunci și de ruperea podului de la Mărăcineni de pe DN2-E85, însă acela a fost reconstruit de urgență, fiind de importanță națională, cel de la Vadu-Pașii suferind amânarea până astăzi. În schimbul acestuia, se utilizează un drum de pâmânt și un pod de tuburi peste râul Buzău în zona balastierei de la Vadu-Pașii.
Chiar dacă există o singură cale de acces, reprezentată de acest drum județean, Săgeata se află în apropierea mai multor căi de transport importante: DN2-E85 la aproximativ 22 km, calea ferată Buzău-Mărășești, DN2B (Buzău-Brăila) de cealaltă parte a râului Buzău alături de calea ferată Buzău-Făurei. Cele mai apropiate stații CFR sunt Gara Boboc în comuna Cochirleanca pe ruta Buzău-Mărășești, precum și mai două stații pe ruta Buzău-Făurei (Tăbărăști, Gara Cilibia). Există și un drum neasfaltat ce face legătura prin camp între satul Dâmbroca din comună și satul Boboc din comuna Cochirleanca. Dar în zilele noastre nu putem lua în considerare astfel de căi de acces nemodernizate: drumuri neasfaltate prin câmp, traversarea râurilor prin prund sau pe pod de tuburi, ca în secolele trecute, așadar singura cale de comunicație viabilă este drumul spre Buzău și apoi acces la toate celelalte rute posibile: spre București, Ploiești, Slobozia, Brașov, Focșani sau Brăila. Dealtfel, drumul DJ203K nu este intens circulat în această zonă, timpul traseului Buzău-Săgeata este de maximum 20-25 minute. Curse de autocar sunt programate de mai multe ori pe zi, cu plecare de la Gara Buzău sau de la Autogara Buzău Nord cu următoarele destinații: Săgeata, Găvănești, Robeasca sau Jirlău.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s