Biserica  satului Găvănești

Găvănești (8)
Biserica Sf. Nicolae (1844)

            Biserica parohiei Sfântul Nicolae din localitatea Găvănești este cel mai vechi lăcaș de cult atestat documentar, existent și astăzi pe teritoriul comunei Săgeata. Acest lucru se datorează în primul rând faptului că întreg satul Găvănești era la jumătatea secolului al XIX-lea una dintre moșiile Episcopiei Buzăului. Ea avea atunci mai multe „metohuri”, dintre care părintele Marin Dumitrescu le enumera pe cele pe care le cunoștea de dinaintea secularizării averilor bisericești instituite de domnitorul Alexandru-Ioan Cuza[1]. Găvănești era între toate acestea, singura în plină zonă de câmpie și la est de târgul Buzăului.

Prima atestare documentară este legată de faptul că moșia respectivă, cu terenurile sale propice agriculturii au fost dăruite Episcopiei de însuși marele voievod Mihai Viteazul, la anul 1597. Lucrul acesta este specificat în pisania bisericii[2], dar și în documentele domnești în care se arată că Mihai Viteazul a cumpărat de la anumiți cneji locali satele Găvăneștii de jos și Găvăneștii de sus, le-a dăruit „presfințitului părinte arhiepiscop chir Luca al Buzăului, ca să fie sfintei și dumnezeieștii Episcopii”[3]

În anul 1634, „oamenii sfintei episcupii de la Găvănești” erau menționați într-un hrisov al domnului Matei Basarab, pentru ca acestora să nu li se mai ia „galbenul de fum” și „birul moldovenesc”[4], iar această stare se pare că s-a perpetuat de-a lungul veacurilor, soarta satului fiind legată de cea a Episcopiei Buzăului, până la secularizare.

La începutul secolului al XIX-lea, satul se afla în apropiere de Cilibia, având vreo 30 de case, situate în vale, pe unde acum e matca râului Buzău. Episcopul Constantin Grecul de Ianina (1793-1819) a mutat satul unde se află astăzi, pe moșia episcopiei, făcând locuitorilor și o mică biserică de lemn, care s-a ruinat în curând din cauza invaziilor. Referința imediată pentru aceste invazii este bineînțeles același război ruso-turc dintre anii 1806-1812, cel care a devastate de asemenea și localitățile Săgeata și Beilic. Biserica măreață existentă astăzi a fost clădită de episcopul Chesarie al Buzăului în 1844. Episcopul Chesarie a impulsionat semnificativ dezvoltarea satului Găvănești, acordând facilități țăranilor care se stabileau pe moșia episcopiei aflată acolo.[5] În fapt, episcopul Chesarie Căpățână a fost cel mai important arhipăstor al Buzăului din întreaga istorie.

Episcopul Chesarie s-a născut cu numele de Constantin Căpățână la 1784 în București. A fost ales episcop al Buzăului la 5 aprilie 1825, după retragerea episcopului Gherasim (1819-1824), păstorind aici până la moartea sa, la 30 noiembrie 1846. El s-a remarcat în primul rând prin realizări de ordin cultural: a reînființat tipografia în care au văzut lumina aproape 60 de cărți, toate editate sub supravegherea sa directă. Pe lângă cărțile de slujbă necesare, au mai fost editate cărți de învățătură, manuale școlare, lucrări laice, cuvântări și periodice. Cele mai importante au fost: „Cazaniile la Duminicile de peste an, la praznicile împărăţeşti şi la sfinţii mari” (1834), „Chiriacodromionul la Evanghelii al lui Nichifor Theotochis” (1839), „Sfânta Scriptură pe scurt” cu un mare „Catehism” traduse din greceste de Eufrosin Poteca (1836), „Carte foarte folositoare de suflet” (1839), „Cinci cuvinte ale Sfântului Grigorie de Nissa” (1838), „Meditaţii religioase” traduse de profesorul Gavriil Munteanu (2 vol., 1839-1840), „Tălmăcirea la cei 150 de psalmi”, de Teodoret al Cirului (1840), „Apele metalice ale Rumâniei Mari”, de dr. Ştefan Episcopescu, „Teatron politicon”, tradusă din grecește de Grigorie Pleșoianu (3 vol.), „Abecedar românesc”, „Abecedar religios” iar sub îndrumarea sa a apărut la Buzău ,,Vestitorul Bisericesc” (1839 – 1840), prima foaie bisericească de la noi.

Realizările sale cele mai notabile, de pionierat, au fost în domeniul educațional, deoarece a  înfiinţat Seminarul teologic din Buzău (1836) – prima școală medie din oraș, care-i va purta apoi numele, primul director fiind Gavriil Munteanu. De asemenea, a mai înființat pe lângă Episcopie, o şcoală de cântăreţi, una de zugravi-iconari, condusă de Nicolae Teodorescu,precum și o şcoală de sculptură. A trimis la studii în Italia pe Gheorghe Tattarescu, viitorul pictor și pe alți doi tineri la studii teologice în Grecia[6].

Pentru toate instituțiile pe care le-a înființat, a asigurat și clădiri de funcționare. A construit clădirea seminarului și clădirea pentru tipografie, a reconstruit reședința episcopală și a ridicat din temelii bisericile: Vintilă-Vodă, Ciolanul, Rătești, Pârscovul, Cislăul, Găvănești, Cozieni, Fundătura și Săseni. Multe dintre acestea existau și dinainte, însă erau complet distruse. Tot la fel, a rezidit schitul Cheia din județul Prahova și mai multe altele din județul Râmnicul-Sărat.[7] Rolul său a fost unul cheie în evenimentele ce s-au produs în Țara Românească, atât la Revoluția din 1848, cât și la Unirea Principatelor, atunci când l-a primit pe Alexandru Ioan-Cuza la reședință, când acesta se îndrepta spre București la alegerea sa ca domn.

Biserica satului Găvănești este o ctitorie arhierească, de mărime și importanță foarte mare de-a lungul timpului, pentru întreaga zonă a județului Buzău. Basil Iorgulescu o descrie în felul următor: „biserică însemnată, ridicată pe malul stâng al râului Buzău, deasupra unei movile, de episcopul Chesarie,  în anul 1844, în locul unei alteia de lemn, ce o făcuse episcopul Constantie”[8]. Tocmai faptul că satul a fost mutat de-a lungul vremurilor tot mai departe de albia râului, a făcut ca astăzi, biserica aceasta să fie situată exact la marginea satului, foarte aproape de malul râului, care amenință încă de la început cu eroziunea și punerea în pericol a bisericii. Acest lucru a fost afirmat și atunci de Basil Iorgulescu[9].

Pisania bisericii din Găvănești este una aparte, datorită faptului că are o încărcătură emoțională puternică. Sfântul locaș este personificat și se autodescrie, prezentând hramul, istoria locului, faptul că a trecut prin numeroase perioade grele, că în el se roagă creștinul roman al acelor zile și că așteaptă un viitor luminos, întocmai ca în vremea lui Mihai Viteazul – poate anticipând faptul că va mai apărea un conducător numit Mihai în istoria noastră în secolul al XX-lea. Texul pisaniei apare și în dedicația de la începutul cărții lui Basil Iorgulescu în care descrie județul Buzău, dedicație adresată regelui Carol I: „Locaș D-nezeiesc sunt, afierosit marelui ierarh Nicolae și mă înalț pe un pământ dulce, pe care l-a dăruit Sfintei Episcopii Buzău, marele Mihai, viteazul creștinătății, la anul 1598. Mult timp am fost prădat și pustiit de păgânătate și stropit de lacrimile creștinului căzut. Din ruine m-a înălțat prea sfinția sa Chesarie Episcopul, la anul 1844; iar râvnitorul econom Filotei, m-a săvârșit la anul 1847, Decembrie 6. Astăzi auzi ruga umilită a creștinului roman; fie ca mâine să serbez triumful eroului român sub un alt Mihai.[10]

Hramul bisericii și numele parohiei a fost ales Sfântul Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei, ce se sărbătorește la 6 decembrie. Locuitorii satului au avut întotdeauna o evlavie la acest sfânt ierarh, poate chiar ținând cont că tot un ierarh a fost și acela care a construit biserica, sau de strânsa legătură a fost de-a lungul vremurilor între sat și Episcopia Buzăului. Tot  „Sf. Nicolae” se numea și banca populară a comunei Găvănești.

Arhitectura bisericii este în plan triconc, cu abside foarte largi și egale ca mărime. Are trei turle în secțiune octogonale, cele două de de-asupra pronaosului sunt foarte înalte și apropiate între ele, iar cea mare de deasupra naosului are la bază un postament și patru ferestre . Toate cele trei turle sunt învelite complet în tablă.

Clopotnița este și ea la fel de veche, înaltă, cu primul nivel zidit și al doilea din lemn. Acoperișul ei este piramidal și acoperit cu tablă.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, „biserica însemnată” a satului Găvănești  avea 2 preoți și 2 cântăreți și este foarte probabil ca acest lăcaș, dată fiind populația comunei de peste 1000 de locuitori la acea vreme, să fi avut de la început 2 preoți. Însă, deja de la începutul secolului următor s-a renunțat la cel de-al doilea post, deoarece, deja în „Lista definitivă de preoți și diaconi din întreaga țară cari constituesc Colegiul Electoral pentru alegerea reprezentanților Clerului mirean în Consistoriul Superior Bisericesc pe anul 1915” se amintește numele unui singur preot – parohul bisericii Sf. Nicolae din Găvănești. Acela se numea Theodor Ștefan[11]. Următorul paroh atestat, va fi preotul Stănescu Ioachim, care la anul 1925 era și învățător la școala din sat[12]. Un alt preot însemnat al satului, dar care a slujit în ultimii ani la Găvănești a fost părintele Mirea Mănel.

Însăși biserica, împreună cu clopotnița și zidul de incintă sunt monumente ale județului Buzău, dată fiind vechimea și importanța din trecut, care după cum am văzut, reușesc să plaseze satul Găvănești în Evul Mediu. Tocmai legătura satului cu Biserica românească, reprezentată de Episcopia de la Buzău, i-au adus atât o biserică măreață, cât și o recunoaștere a acesteia ca monument istoric. Cimitirul comunei se află încă în curtea Bisericii, în primul rând din cauza faptului că însăși biserica se situează la periferia satului, foarte aproape de malul râului Buzău.

[1] „Episcopia Buzăului a avut mai multe metohuri: Adâncata, Alunișul, Berca, Cheea (Prahova), Cislău, Cozieni, Găvanele, Găvănești, Merei, Pârscov, Pinu, Proșca, Săseni, Sf. Dumitru (București), Sf. Nicolae (Focșani) și Vintilă-Vodă, ale căror averi, împreună cu ceeace era propriu episcopiei, se administra de episcope, din care: după secularizare, episcopia a încetat de a mai avea metohuri.” – Pr. Marin DUMITRESCU, Istoricul a 40 de biserici din România, vol. 4, Stabiliment de Arte Grafice „Energiea”, București, 1915, p.14.

[2] Textul Pisaniei se găsește reprodus în lucrarea lui Basil IORGULESCU, Dicționar geografic, statistic, economic și istoric al județului Buzeu, Stabilimentul Grafic I.V. Socecu, București, 1892, pp.237-239 – Pisania bisericii apare și în dedicația de la începutul cărții, adresată regelui Carol I de către autor.

[3] ***, Documenta Romaniae Historica, colecția B Țara Românească, vol. XI (1593-1600)  – Domnia lui Mihai Viteazul, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1975, pp. 289-290.

[4] ***, Documenta Romaniae Historica, colecția B – Țara Românească, vol. XXIV, pp.416-417.

[5] George Ioan LAHOVARI, Marele Dicționar Geografic al Romîniei, vol.3, Stab. grafic J. V. Socecu, București, 1900, p. 493.

[6] Pr. Mircea PĂCURARIU, Dicționarul Teologilor Români, Editura Univers Enciclopedic, București, 1996, accesat online pe: http://biserica.org/WhosWho/DTR/C/ChesarieDeBuzau.html, la 08.04.2014, 18:50.

[7] Pr. Marin DUMITRESCU, Istoricul a 40 de biserici…,p.20.

[8] Basil IORGULESCU, Dicționar geografic…,pp.237-238.

[9] „ Totuși această frumoasă biserică e amenințată a fi luată de undele râului Buzău, care a mâncat malul până în apropiere de dânsa.” – Basil IORGULESCU, Dicționar geografic…,p.238.

[10] Basil IORGULESCU, Dicționar geografic…,p.238.

[11] ***, „ Lista definitivă de preoți și diaconi din întreaga țară cari constituesc Colegiul Electoral pentru alegerea reprezentanților Clerului mirean în Consistoriul Superior Bisericesc pe anul 1915” în revista B.O.R. , XXXIX (1915), 1 apr.1915, p.16.

[12] ***, Anuarul „Socec” al României-Mari, p. 124.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s