Eroii comunei Săgeata

Eroilor Săgeteni
Dedicația din cartea „În amintirea Eroilor din Comuna Săgeata”, scrisă de Dumitru Bălănescu

Comuna Săgeata s-a născut chiar în contextul unui război: cel ruso-turc dintre anii 1806-1812, purtat și pe teritoriul ei. A fost martoră a revoluțiilor din secolul al XIX-lea, a Unirii Principatelor de la 1859, a Războiului de Independență, unde a avut probabil eroi, dar mai ales a celor două Războaie Mondiale din secolul al XX-lea. Numărul eroilor căzuți în aceste conflagrații ajunge la ordinul sutelor. De exemplu, numai în Primul Război Mondial, eroii comunei Săgeata de atunci (adică fără cei din Găvănești și Dâmbroca) sunt numărați la aproape 90 soldați căzuți în luptele ce au precedat reîntregirea neamului din anul 1918.

Pentru a cinsti memoria eroilor comunei din Primul Război, în vara anului 1926 s-a constituit un comitet pentru strângerea fondurilor necesare ridicării unui monument. Președintele acestui comitet era căpitanul Mihail Gheorghiu – devenit apoi maior la Atelierul de reparații al Corpului V Armată Buzău, iar vice-președinte, preotul paroh Neculai Efrimescu, urmat apoi de fiul acestuia, preotul Constantin Efrimescu. Membri erau majoritatea oamenilor marcanți ai comunei: primarul Iancu Calean, notarul Costache Scărlet devenit apoi primar, învățătorii: Constantin Cazan, Constantin Ciurea, Iancu, Nicolae și Alexandru Sburlan, C.M. Popescu; apoi foști primari, casieri și agricultori.  Aceștia au strâns fondurile necesare prin colecte, organizarea de serbări școlare și baluri serate, au angajat pe sculptorul buzoian Cristache Rădulescu să execute lucrarea, au primit aprobările necesare și au organizat inaugurarea monumentului la data de 25 martie 1934. pe laturile de marmură ale monumentului au fost sculptate numele eroilor, iar de-asupra a fost montat un dorobanț în poziție de atac la baionetă.

Cu ocazia acestui eveniment a fost editată și cartea „În amintirea Eroilor din Comuna Săgeata”, scrisă de Dumitru Bălănescu, având valoare de monografie a satului, dar și de a elogia pe acești eroi. Acest lucru se răsfrânge din dedicația pe care o face autorul: „ – Pentru voi, Eroi Săgeteni, povestea satului pe care l-ați iubit și cu a cărui icoană ați murit în suflet, având reflectată în ea însăși icoana cea mare și sfântă a Patriei.” Tot în 1934 se înființează și căminul cultural al comunei, așadar are loc un adevărat reviriment cultural interbelic.

Locuitorii și urmașii eroilor comunei s-au îngrijit întotdeauna de amintirea acestora, atât prin monumentul ridicat lângă biserica parohială „Buna-Vestire” din Săgeata, dar și prin monumentele ridicate în satele Găvănești sau din curtea bisericii din Dâmbroca. Acest lucru s-a întâmplat în mod deosebit în urma Primului Război Mondial, deoarece după cel de-al doilea, condițiile nu au mai permis ridicarea unui nou monument și în cinstea acestora. În schimb, alături de monumentul ridicat în 1934, a mai fost ridicată o cruce în cinstea celor morți în evenimentele din 1989.

Lista eroilor înscriși pe Monumentul din fața bisericii Buna-Vestire, Săgeata
Lista eroilor înscriși pe Monumentul din fața bisericii Buna-Vestire, Săgeata
Reclame

Un gând despre &8222;Eroii comunei Săgeata&8221;

  1. Toata stima pentru aceste articole foarte documentate, scrise cu mult talent si pasiune, patriotism si daruire. De asemenea oameni cu iubire de tara si credinta avem nevoie astazi cand lucrurile par a o lua la vale. Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa va dea puterea de a ibi si trai cu adevarat romaneste !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s