Sfințirea bisericii din parohia Săgeata – 04.10.2015

Iată cum a fost reflectat de presa bisericească evenimentul anului din comuna Săgeata:

Biserica Parohiei buzoiene Săgeata a fost sfinţită duminică, 4 octombrie 2015. Slujba de târnosire a locaşului de cult cu hramul „Buna Vestire“ a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. În continuare, ierarhul, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie, precum şi un parastas pentru ctitorii şi slujitorii bisericii, trecuţi la cele veşnice. În aceeaşi zi, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a binecuvântat şi noua casă praznicală a parohiei, ridicată lângă biserică.img_6154

img_6184

„Dacă v-aţi ostenit să înfrumuseţaţi această biserică, atunci străduiţi-vă să o şi însufleţiţi cu prezenţa dumneavoastră. Nu consideraţi că v-aţi îndeplinit datoria şi că, de acum, aveţi biserică frumoasă şi o puteţi admira din afară. Este datoria creştinească a frăţiilor voastre să veniţi să vă rugaţi aici, să vă întâlniţi cu Hristos, cu Maica Domnului, cu sfinţii şi să vă îmbrăcaţi cu putere de sus, pentru ca Dumnezeu să vă ajute să purtaţi crucea vieţii, crucea suferinţei, în fiecare săptămână. De luni până sâmbătă, parcurgem drumul crucii şi doar duminică, la Sfânta Liturghie, pregustăm bucuria şi fericirea, care sunt specifice Împărăţiei lui Dumnezeu, iar tinda acestei împărăţii, cum spun Sfinţii Părinţi, este locaşul de cult, Sfânta Biserică“, a precizat Chiriarhul Buzăului şi Vrancei, în cuvântul rostit la finalul rânduielii de sfinţire a bisericii.

img_6235img_6232

La slujbe au participat numeroşi locuitori şi fii ai satului, dar şi credincioşi din parohiile învecinate, care, după tradiţie, au avut posibilitatea să treacă prin Sfântul Altar şi să se închine.img_6314

img_6328

img_6343img_6332

Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian a primit, din partea parohiei, o icoană a Maicii Domnului . De asemenea, dl Sorin Tănase, primarul comunei Săgeata, şi dl Pavel Tănase, unul dintre binefăcători, au primit câte o icoană a Mântuitorului Hristos şi hrisovul de binecuvântare „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău“.

Biserica „Buna Vestire“ din satul Săgeata a fost sfinţită, prima dată, în anul 1874, dar, din pricina degradării, în perioada 2000-2015, s-au efectuat ample lucrări de consolidare şi renovare, la iniţiativa actualului preot paroh, Florin Stanciu, şi cu sprijinul autorităţilor locale şi al enoriaşilor. Locaşul de rugăciune a fost pictat, în tehnica „frescă“, între anii 2012-2014, iar Sfânta Masă a fost refăcută din marmură.

sursa știre și foto: http://www.arhiepiscopiabzvn.ro

img_6347 img_6367 img_6374 img_6398 img_6402 img_6412 img_6413 img_6419 img_6426

Reclame

Vizită arhierească în parohia Găvănești

sursa:  arhiepiscopiabzvn.ro

Credincioşii Parohiei buzoiene Găvăneşti au primit, duminică, 2 august 2015, vizita arhipăstorului lor. Alături de un sobor de preoţi şi diaconi, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din localitate. În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit în treapta de preot pe diaconul Marius Florentin Nicolae, pe seama Parohiei Ogrăzile, Protopopiatul Buzău I, şi în treapta de diacon pe tânărul teolog Laurenţiu Rotaru. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul“. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian i-a acordat preotului paroh Ion Gheorghe distincţia de iconom, în semn de apreciere pentru întreaga activitate pastoral-misionară şi administrativă.

„Trebuie să avem credinţă fermă şi statornică. Să nu lăsăm niciodată loc îndoielii, când este vorba de credinţa în Dumnezeu, moştenită de la strămoşii noştri. Este suficient să ne gândim cu toţii la câte jertfe s-au făcut, de-a lungul veacurilor, pentru ca dreapta credinţă să fie păstrată nealterată şi transmisă copiilor şi nepoţilor noştri, pentru că numai cel care împărtăşeşte dreapta credinţă se simte împlinit duhovniceşte, ca om, în această viaţă trecătoare, întrucât ştie că are perspectiva veşniciei“, a spus Înaltpreasfinţia Sa, în cuvântul de învăţătură.

Biserica Parohiei „Sfântul Nicolae“ din satul Găvăneşti este cel mai vechi locaş de cult, atestat documentar, existent şi astăzi pe teritoriul comunei Săgeata. Acest lucru se datorează, în primul rând, faptului că întregul sat era, la jumătatea secolului al XIX-lea, una din moşiile Episcopiei Buzăului. Locaşul de rugăciune a fost ridicat în anul 1844 de episcopul Chesarie al Buzăului, pe un teren donat eparhiei, în 1598, de marele domnitor Mihai Viteazul. După cutremurul din 1977, s-au realizat ample lucrări de consolidare şi restaurare a bisericii. Actuala pictură în frescă datează din anii 1993-1994.

Biserica satului Săgeata

Biserica Săgeata
Biserica Buna-Vestire (1874)

Biserica „Buna-Vestire” din satul Săgeata este al doilea cel mai vechi lăcaș de cult al comunei, ce mai dăinuie și astăzi. Nu se știe deocamdată de când a început viața liturgică în comunitatea ce s-a fosrmat aici de la începutul secolului al XIX-lea. Se crede că prima biserică ce s-a construit aici înaintea celei actuale a fost o biserică modestă de lemn în Săgeata de Sus, pe locul ce ulterior va rămâne până astăzi cimitirul vechi al satului. Acest lucru derivă din faptul că în vechime cimitirele erau întotdeauna organizate în curtea bisericii, așa cum mai vedem și astăzi la Găvănești și Beilic. În schimb, la Dâmbroca, la Săgeata (acum), Banița și Bordușani, în curtea bisericii nu sunt îngropați decât preoți și apar cruci-monument pentru eroi.

Dat fiind faptul că Săgeata a fost mult timp împărțită în două sate, dintre care Săgeata de Sus era mai bine dezvoltată și reședința comunei, s-a hotărât construirea unei biserici mari, care să deservească atât cele două sate, cât și cătunul Coiteasca – astăzi Bordușani. Amplasamentul ei s-a decis ca să fie atunci la mijloc, exact pe hotarul dintre Săgeata de Sus și Săgeata de Jos. Putem spune așadar, că din punct de vedere bisericesc, satul Săgeata s-a reunificat deja cu aproape un secol înainte de unirea administrativă.

Datele nu sunt clare încă în privința vechii biserici din Săgeata de Sus și nu cunoaștem data la care aceasta a dispărut. În descrierea pe care o face satului Săgeata de la sfârșitul secolului al XIX-lea, Basil Iorgulescu amintește doar  despre biserica veche din Săgeata de Sus. El scrie că în întreaga comună Săgeata, excluzând deci Găvănești sau Dâmbroca,  „biserici sunt 2 în cătunele Beilicu și Săgeata de sus, cu 2 preoți, 2 cântăreți și 1 paracliser. Catedrala e cea cu hramul 26 octombrie (Sf. Mc. Dimitrie).”[1] Ultima afirmație este de-a dreptul bulversantă, în primul rând din cauza înțelegerii eronate a termenului de catedrală, ce probabil ar fi desemnat biserica mai mare sau mai veche. Judecând după ordinea în care au fost enumerate, probabil „catedrala” era biserica din Beilic, dar nu știm despre care biserică din Săgeata de Sus este vorba. Basil Iorgulescu a editat Dicționarul geografic al județului în anul 1892, an în care biserica actuală din Săgeata ar fi avut ceva ani de la construire. Această dilemă va fi lămurită numai după ce ne vom opri și asupra istoriei bisericii satului Beilic.

Anul ctitoririi bisericii „Buna-Vestire” a satului Săgeata este 1874, conform pisaniei. Dar, cu siguranță, aceasta nu a arătat de la început precum astăzi. Construcția completă, mărirea spațiului acesteia, a durat foarte mulți ani. La ctitori sunt pomeniți toți locuitorii din Săgeata de Sus, Săgeata de Jos și Coiteasca, deci toate aceste trei sate au contribuit aici și au avut dorința de a ridica un lăcaș de închinare și pomenire.

În acel an, episcop al Buzăului era Inocențiu (1873-1893), succesorul lui Dionisie Romano. Despre Inocențiu se știe că era fiu de preot din București, a studiat la seminarul din București și apoi a fost trimis de Mitropolitul Neofit să studieze la Pesta. În 1850 ajunge director al seminarului din București, până în 1863, când este îndepărtat și ajunge apoi egumen la mănăstirea Dealu. După moartea Sfântului Calinic Cernicanul, acesta va asigura locoteneța scaunului eparhial al Râmnicului, dar, având loc în 1873 și moartea episcopului de Buzău, Dionisie Romano, Inocențiu este ales episcop titular aici. O măsură luată de el a fost cea a mutării tipografiei înființată la Episcopie de Chesarie, în București, unindu-o cu cea a Sfântului Sinod.

În monografia ce o face Episcopiei Buzăului, preotul Marin Dumitrescu ne prezintă date despre episcopul Inocențiu pe care mărturisește că l-a cunoscut personal și a oficiat la înmormântarea acestuia, moartea petrecându-se la 13 noiembrie 1893: „a lăsat în urmă-i o mare avere, pe care o lasă pentru binefaceri”, îl descrie având o statură mijlocie, slăbuț, fața și expresia blândă, barbă rotundă, iar „serviciul înmormântării s-a oficiat în biserica Sf. Spiridon-Nou, a oficiat mitropolitul Ghenadie Petrescu alături de alți mulți episcopi și preoți. Cuvântarea a ținut-o  Inocențiu Moisiu, episcop de Roman. A fost îngropat la Belu.”[2]

La sfințirea bisericii din Săgeata, episcopul Inocențiu era titular la Buzău de numai un an de zile. Acesta este pomenit în pisania bisericii, imediat după domnitorul Carol I și doamna Elisabeta, cei care încă nu fuseseră proclamați ca monarhi, România nefiind încă regat. Însă, faptul că s-a hotărât marcarea temporală a bisericii prin raportarea la conducătorul statului de atunci, semnifică bineînțeles, o demnitate a acestora echivalentă cu a unor monarhi.

Pisania originală a bisericii a fost redescoperită de-asupra ușii de intrare în pronaos, numai datorită recentelor renovări și a pictării din nou a bisericii. Neglijența făcuse în trecut ca aceasta să fie ascunsă de o construcție de lemn ce asigura pridvorul bisericii. Astăzi este foarte bine pusă în evidență și pe ea citim următoarele: „Acest sfânt lăcaș s-a făcut în zilele Măriei Sale, Domnul Carol I, Doamnei Elisaveta și a Prea Sfinției Sale, Episcopul Inochentie, la anul 1874, cu cheltuiala locuitorilor comunei Săgeata de Sus și a a celei de Jos, cătunului Coiteasca și a altor binefăcători, în zilele serviciului divin al preoților Grigore și Ioan, săpată cu cheltuiala domnului Constantin Sburlan și Ion Albu.” Toate aceste înscrisuri sunt în grafie latină, introdusă atunci destul de recent, în text putem observa anumite particularități legate de scrierea de la acea dată, încă necristalizată.

Hramul bisericii este praznicul Bunei-Vestiri (25 martie), așadar, lăcașul a fost închinam Maicii Domnului, față de care creștinii de aici au manifestat o mare evlavie. De asemenea, conform icoanelor de la catapeteasmă, ierarhul pictat în partea dreaptă este Sf. Nicolae. Există dintotdeauna aici tradiția organizării de ziua hramului a unor slujbe mari, cu preoți din parohiile apropiate și cu masă de hram în zi de deazlegare la pește, deoarece hramul este întotdeauna în timpul Postului Mare.

Biserica este construită în plan triconc, are dimensiuni mari, însă absidele laterale foarte mult pronunțate ca în cazul bisericii de la Găvănești. Are două turle înalte, dar ceva mai subțiri peste pronaos, acestea fiind și distanțate una față de cealaltă, iar turla mare de pe naos este ca formă identică celorlalte, dar la dimensiuni este mai mare. Turlele sunt octogonale, învelite în tablă și au unele ornamente florale. În rest, acoperișul este puțin ridicat și zidurile exterioare au arcuri semirotunde la ferestre și icoana Bunei Vestiri la peretele exterior de vest.

Pridvorul a fost renovat, deoarece fusese din lemn, acum este o construcție cu zid și tâmplărie modernă, a fost mărit și se încadrează mult mai în ansamblu. În el a fost repusă în valoare pisania originală și a fost pictat. Acolo s-a organizat și pangarul bisericii, care înainte se afla în pronaos. În pronaos, biserica are un cafas de lemn cu scară de acces și pe stâlpii de susținere a acestuia înspre interior se află icoanele mari de închinare. Catapeteasma a fost înnoită, este din lemn sculptat, însă nu este foarte bogată în icoane. A păstrat icoanele împărătești, ale hramului și sfinților importanți de la cea veche, iar pe cele ale praznicelor, proorocilor și apostolilor le-a schimbat.

Pictura a fost recent schimbată, cea veche a fost rasă, din motivul degradării foarte mari prin afumare, astfel încât de-abia se mai sesiza. Dacă fondul picturii vechi părea a fi un verde-închis, de data aceasta, pictura noua executată prin metoda fresco are un fond albastru. Registrul pictural al pereților este mai restrâns, dar respectă canoanele în domeniu.

Clopotnița respectă întru totul arhitectura specifică zonei. Până să fie restaurată și înfrumusețată, era foarte asemănătoare celei de la biserica din Găvănești, cu partea superioară din scândură. Ea deservește și ca poartă de intrare în curtea bisericii și are în interior scara de acces către clopote. Are o cameră anexă și etaj, iar în urma restaurării din ultimii ani, clopotnița a fost unită cu o capelă mortuară ce are și ea o turlă, complexul continuând în partea de vest și cu un cabinet medical și o sală praznicară cu mese și bucătărie.

Reparațiile și noile construcții legate de biserica parohiei continuă și astăzi. S-a început cu biserica, pictura din nou, Sfânta Masă a fost desigilată, urmând să aibă loc în viitorul apropiat o sfințire mare, ca și cum ar fi vorba de o biserică nouă. Toate aceste demersuri au fost susținute financiar de Primăria Săgeata, dar și direct, prin contribuțiile sătenilor. Cu siguranță astăzi putem spune că biserica satului Săgeata este una modernă și că este singura din întreaga comună și din împrejurimi care ține pasul cu timpurile.

Date fiind cerințele unui sat atât de mare, biseara „Buna-Vestire” a avut dintru început, 2 preoți slujitori. În pisanie sunt menționați ca primi slujitori preoții Grigore și Ioan. În general aici preoții au slujit pe perioade foarte lungi, adesea până la incapacitatea de a se mai deplasa. În anul 1915 sunt menționați ca preoți la Săgeata Neculai Efrimescu –  paroh și  preotul second Miron Popescu[3]. Peste 10 ani, în plină perioadă interbelică, se menține același paroh, însă este amintit ca preot second Voicu Ionescu[4]. Chiar și în perioada în care a funcționat Comitetul satului pentru ridicarea monumentului eroilor, vicepreședinte al acestuia era tot părintele Neculai Efrimescu. Un lucru interesant este că printre donatorii construirii monumentului se află și preotul Miron Popescu amintit la 1915, fără să știm în ce calitate a făcut această donație: ori ca preot revenit la biserica din sat, ori slujea în altă parte și a dorit doar să contribuie pentru fostul sat unde a slujit. Cert este un lucru, că preotul Neculai Efrimescu a fost parohul din Săgeata, cel puțin între anii 1915-1933. Acestuia îi va urma fiul său, Constantin Efrimescu, din nou pentru o perioadă destul de lungă pe care o plasăm cu siguranță în aria anilor 1950-1970.

Un alt preot slujitor a fost părintele Manole Florea, timp în care Săgeata a mai avut 2 preoți slujitori. Inițial, celălalt era părintele Florin Stanciu, fiul preotului din satul Dâmbroca, Emil Stanciu. Părintele Florin Stanciu a început să slujească la Săgeata din anul 1976 și de la o vreme a rămas singurul preot, până astăzi. Pe lângă Săgeata, părintele Stanciu a mai slujit și la filialele din Banița și Bordușani – ultima fiind o biserică în a cărei construcție s-a implicat personal, aceasta fiind cea mai recent construită biserică din comună, sfințirea ei având loc în anul 2007.

Părintele Emil Stanciu a slujit la Dâmbroca între anii 1964-2000. Fiul acestuia, parohul actual de la Săgeata relatează că tatăl „a venit de la Odăile, prin transfer, căci vroia să mă dea în clasa a VIII-a la Buzău şi m-a dat la Liceul Pedagogic. A venit la parohia din Dâmbroca ajutat de un mare fiu al satului, Părintele Profesor Ioan G. Coman, cred că cea mai mare personalitate din Săgeata. Părintele Coman era prieten cu Preasfinţitul Antim Angelescu, la care a intervenit pentru numire.” Tot părintele Florin Stanciu mărturisește și motivele pentru care la Săgeata a rămas astăzi singurul preot: „în 1976, satul avea doi preoţi, pentru că era una dintre cele mai mari parohii din protopopiatul Buzău, dar ca şi- n alte localităţi din zonă, populaţia este în scădere – bătrânii au plecat şi au rămas casele goale, iar cei tineri au migrat către oraş.”[5]

Monumentele din satul Săgeata sunt concentrate în jurul bisericii, unde au fost ridicate: Monumentul „Eroilor din Comuna Săgeata”, în memoria celor căzuți pentru reîntregirea patriei, monumentul eroilor de la evenimentele din decembrie 1989 și o troiță de lemn ridicată recent în fața clopotniței și a capelei. Satul are două cimitire, ca o reminiscență pentru vechea împărțire a sa: unul este pentru Săgeata de Sus și celălalt pentru Săgeata de Jos. De asemenea, în curtea bisericii s-au mai ridicat cruci pentru eroi și putem observa extrem de multe alte cruci de piatră ridicate de oameni în fața curților, la fântâni, răscruci de drumuri. Cele mai multe se găsesc în Săgeata, Dâmbroca și Bordușani. Din păcate, obiceiul acesta vechi de ridicare de monumente a încetat și multe din crucile vechi de piatră s-a degradat din cauza neglijenței.

Viața liturgică la Săgeata este foarte intensă – au loc numeroase slujbe de parastase și pomeniri. Respectul și datoria de a le face strămoșilor și celor plecați rânduielile necesare sunt foarte bine înrădăcinate în conștiința credincioșilor de aici. Nu rar vezi cum oamenii lăcrimează la fiecare Sfântă Liturghie când preotul se roagă pentru cei adormiți. Unii mărturisesc deschis că atunci când vin la biserică își amintesc instantaneu de cei care mai demult sau de curând au fost depuși aici pentru slujba parastasului. Chiar și părintele paroh ne spune că sunt doar două-trei cazuri pe an în care au loc cununii sau botezuri aici. Cu toate acestea, atașamentul sătenilor față de biserică este primordial și tradițiile se respectă cu sfințenie.

[1] Basil IORGULESCU, Dicționar geografic , p. 433.

[2] Pr. Marin DUMITRESCU, Istoricul a 40 de biserici…,pp.23-24.

[3] ***, „ Lista definitivă de preoți și diaconi din întreaga țară cari constituesc Colegiul Electoral pentru alegerea reprezentanților Clerului mirean în Consistoriul Superior Bisericesc pe anul 1915” în revista B.O.R. , XXXIX (1915), 1 apr.1915, p.17.

[4] ***, Anuarul „Socec” al României-Mari, p.134.

[5] Mircea IORDACHE, Pr. Constantin ALECSE, Dâmbroca – curcubeu peste timp…,  pp. 305-306.

Biserica  satului Găvănești

Găvănești (8)
Biserica Sf. Nicolae (1844)

            Biserica parohiei Sfântul Nicolae din localitatea Găvănești este cel mai vechi lăcaș de cult atestat documentar, existent și astăzi pe teritoriul comunei Săgeata. Acest lucru se datorează în primul rând faptului că întreg satul Găvănești era la jumătatea secolului al XIX-lea una dintre moșiile Episcopiei Buzăului. Ea avea atunci mai multe „metohuri”, dintre care părintele Marin Dumitrescu le enumera pe cele pe care le cunoștea de dinaintea secularizării averilor bisericești instituite de domnitorul Alexandru-Ioan Cuza[1]. Găvănești era între toate acestea, singura în plină zonă de câmpie și la est de târgul Buzăului.

Prima atestare documentară este legată de faptul că moșia respectivă, cu terenurile sale propice agriculturii au fost dăruite Episcopiei de însuși marele voievod Mihai Viteazul, la anul 1597. Lucrul acesta este specificat în pisania bisericii[2], dar și în documentele domnești în care se arată că Mihai Viteazul a cumpărat de la anumiți cneji locali satele Găvăneștii de jos și Găvăneștii de sus, le-a dăruit „presfințitului părinte arhiepiscop chir Luca al Buzăului, ca să fie sfintei și dumnezeieștii Episcopii”[3]

În anul 1634, „oamenii sfintei episcupii de la Găvănești” erau menționați într-un hrisov al domnului Matei Basarab, pentru ca acestora să nu li se mai ia „galbenul de fum” și „birul moldovenesc”[4], iar această stare se pare că s-a perpetuat de-a lungul veacurilor, soarta satului fiind legată de cea a Episcopiei Buzăului, până la secularizare.

La începutul secolului al XIX-lea, satul se afla în apropiere de Cilibia, având vreo 30 de case, situate în vale, pe unde acum e matca râului Buzău. Episcopul Constantin Grecul de Ianina (1793-1819) a mutat satul unde se află astăzi, pe moșia episcopiei, făcând locuitorilor și o mică biserică de lemn, care s-a ruinat în curând din cauza invaziilor. Referința imediată pentru aceste invazii este bineînțeles același război ruso-turc dintre anii 1806-1812, cel care a devastate de asemenea și localitățile Săgeata și Beilic. Biserica măreață existentă astăzi a fost clădită de episcopul Chesarie al Buzăului în 1844. Episcopul Chesarie a impulsionat semnificativ dezvoltarea satului Găvănești, acordând facilități țăranilor care se stabileau pe moșia episcopiei aflată acolo.[5] În fapt, episcopul Chesarie Căpățână a fost cel mai important arhipăstor al Buzăului din întreaga istorie.

Episcopul Chesarie s-a născut cu numele de Constantin Căpățână la 1784 în București. A fost ales episcop al Buzăului la 5 aprilie 1825, după retragerea episcopului Gherasim (1819-1824), păstorind aici până la moartea sa, la 30 noiembrie 1846. El s-a remarcat în primul rând prin realizări de ordin cultural: a reînființat tipografia în care au văzut lumina aproape 60 de cărți, toate editate sub supravegherea sa directă. Pe lângă cărțile de slujbă necesare, au mai fost editate cărți de învățătură, manuale școlare, lucrări laice, cuvântări și periodice. Cele mai importante au fost: „Cazaniile la Duminicile de peste an, la praznicile împărăţeşti şi la sfinţii mari” (1834), „Chiriacodromionul la Evanghelii al lui Nichifor Theotochis” (1839), „Sfânta Scriptură pe scurt” cu un mare „Catehism” traduse din greceste de Eufrosin Poteca (1836), „Carte foarte folositoare de suflet” (1839), „Cinci cuvinte ale Sfântului Grigorie de Nissa” (1838), „Meditaţii religioase” traduse de profesorul Gavriil Munteanu (2 vol., 1839-1840), „Tălmăcirea la cei 150 de psalmi”, de Teodoret al Cirului (1840), „Apele metalice ale Rumâniei Mari”, de dr. Ştefan Episcopescu, „Teatron politicon”, tradusă din grecește de Grigorie Pleșoianu (3 vol.), „Abecedar românesc”, „Abecedar religios” iar sub îndrumarea sa a apărut la Buzău ,,Vestitorul Bisericesc” (1839 – 1840), prima foaie bisericească de la noi.

Realizările sale cele mai notabile, de pionierat, au fost în domeniul educațional, deoarece a  înfiinţat Seminarul teologic din Buzău (1836) – prima școală medie din oraș, care-i va purta apoi numele, primul director fiind Gavriil Munteanu. De asemenea, a mai înființat pe lângă Episcopie, o şcoală de cântăreţi, una de zugravi-iconari, condusă de Nicolae Teodorescu,precum și o şcoală de sculptură. A trimis la studii în Italia pe Gheorghe Tattarescu, viitorul pictor și pe alți doi tineri la studii teologice în Grecia[6].

Pentru toate instituțiile pe care le-a înființat, a asigurat și clădiri de funcționare. A construit clădirea seminarului și clădirea pentru tipografie, a reconstruit reședința episcopală și a ridicat din temelii bisericile: Vintilă-Vodă, Ciolanul, Rătești, Pârscovul, Cislăul, Găvănești, Cozieni, Fundătura și Săseni. Multe dintre acestea existau și dinainte, însă erau complet distruse. Tot la fel, a rezidit schitul Cheia din județul Prahova și mai multe altele din județul Râmnicul-Sărat.[7] Rolul său a fost unul cheie în evenimentele ce s-au produs în Țara Românească, atât la Revoluția din 1848, cât și la Unirea Principatelor, atunci când l-a primit pe Alexandru Ioan-Cuza la reședință, când acesta se îndrepta spre București la alegerea sa ca domn.

Biserica satului Găvănești este o ctitorie arhierească, de mărime și importanță foarte mare de-a lungul timpului, pentru întreaga zonă a județului Buzău. Basil Iorgulescu o descrie în felul următor: „biserică însemnată, ridicată pe malul stâng al râului Buzău, deasupra unei movile, de episcopul Chesarie,  în anul 1844, în locul unei alteia de lemn, ce o făcuse episcopul Constantie”[8]. Tocmai faptul că satul a fost mutat de-a lungul vremurilor tot mai departe de albia râului, a făcut ca astăzi, biserica aceasta să fie situată exact la marginea satului, foarte aproape de malul râului, care amenință încă de la început cu eroziunea și punerea în pericol a bisericii. Acest lucru a fost afirmat și atunci de Basil Iorgulescu[9].

Pisania bisericii din Găvănești este una aparte, datorită faptului că are o încărcătură emoțională puternică. Sfântul locaș este personificat și se autodescrie, prezentând hramul, istoria locului, faptul că a trecut prin numeroase perioade grele, că în el se roagă creștinul roman al acelor zile și că așteaptă un viitor luminos, întocmai ca în vremea lui Mihai Viteazul – poate anticipând faptul că va mai apărea un conducător numit Mihai în istoria noastră în secolul al XX-lea. Texul pisaniei apare și în dedicația de la începutul cărții lui Basil Iorgulescu în care descrie județul Buzău, dedicație adresată regelui Carol I: „Locaș D-nezeiesc sunt, afierosit marelui ierarh Nicolae și mă înalț pe un pământ dulce, pe care l-a dăruit Sfintei Episcopii Buzău, marele Mihai, viteazul creștinătății, la anul 1598. Mult timp am fost prădat și pustiit de păgânătate și stropit de lacrimile creștinului căzut. Din ruine m-a înălțat prea sfinția sa Chesarie Episcopul, la anul 1844; iar râvnitorul econom Filotei, m-a săvârșit la anul 1847, Decembrie 6. Astăzi auzi ruga umilită a creștinului roman; fie ca mâine să serbez triumful eroului român sub un alt Mihai.[10]

Hramul bisericii și numele parohiei a fost ales Sfântul Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei, ce se sărbătorește la 6 decembrie. Locuitorii satului au avut întotdeauna o evlavie la acest sfânt ierarh, poate chiar ținând cont că tot un ierarh a fost și acela care a construit biserica, sau de strânsa legătură a fost de-a lungul vremurilor între sat și Episcopia Buzăului. Tot  „Sf. Nicolae” se numea și banca populară a comunei Găvănești.

Arhitectura bisericii este în plan triconc, cu abside foarte largi și egale ca mărime. Are trei turle în secțiune octogonale, cele două de de-asupra pronaosului sunt foarte înalte și apropiate între ele, iar cea mare de deasupra naosului are la bază un postament și patru ferestre . Toate cele trei turle sunt învelite complet în tablă.

Clopotnița este și ea la fel de veche, înaltă, cu primul nivel zidit și al doilea din lemn. Acoperișul ei este piramidal și acoperit cu tablă.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, „biserica însemnată” a satului Găvănești  avea 2 preoți și 2 cântăreți și este foarte probabil ca acest lăcaș, dată fiind populația comunei de peste 1000 de locuitori la acea vreme, să fi avut de la început 2 preoți. Însă, deja de la începutul secolului următor s-a renunțat la cel de-al doilea post, deoarece, deja în „Lista definitivă de preoți și diaconi din întreaga țară cari constituesc Colegiul Electoral pentru alegerea reprezentanților Clerului mirean în Consistoriul Superior Bisericesc pe anul 1915” se amintește numele unui singur preot – parohul bisericii Sf. Nicolae din Găvănești. Acela se numea Theodor Ștefan[11]. Următorul paroh atestat, va fi preotul Stănescu Ioachim, care la anul 1925 era și învățător la școala din sat[12]. Un alt preot însemnat al satului, dar care a slujit în ultimii ani la Găvănești a fost părintele Mirea Mănel.

Însăși biserica, împreună cu clopotnița și zidul de incintă sunt monumente ale județului Buzău, dată fiind vechimea și importanța din trecut, care după cum am văzut, reușesc să plaseze satul Găvănești în Evul Mediu. Tocmai legătura satului cu Biserica românească, reprezentată de Episcopia de la Buzău, i-au adus atât o biserică măreață, cât și o recunoaștere a acesteia ca monument istoric. Cimitirul comunei se află încă în curtea Bisericii, în primul rând din cauza faptului că însăși biserica se situează la periferia satului, foarte aproape de malul râului Buzău.

[1] „Episcopia Buzăului a avut mai multe metohuri: Adâncata, Alunișul, Berca, Cheea (Prahova), Cislău, Cozieni, Găvanele, Găvănești, Merei, Pârscov, Pinu, Proșca, Săseni, Sf. Dumitru (București), Sf. Nicolae (Focșani) și Vintilă-Vodă, ale căror averi, împreună cu ceeace era propriu episcopiei, se administra de episcope, din care: după secularizare, episcopia a încetat de a mai avea metohuri.” – Pr. Marin DUMITRESCU, Istoricul a 40 de biserici din România, vol. 4, Stabiliment de Arte Grafice „Energiea”, București, 1915, p.14.

[2] Textul Pisaniei se găsește reprodus în lucrarea lui Basil IORGULESCU, Dicționar geografic, statistic, economic și istoric al județului Buzeu, Stabilimentul Grafic I.V. Socecu, București, 1892, pp.237-239 – Pisania bisericii apare și în dedicația de la începutul cărții, adresată regelui Carol I de către autor.

[3] ***, Documenta Romaniae Historica, colecția B Țara Românească, vol. XI (1593-1600)  – Domnia lui Mihai Viteazul, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1975, pp. 289-290.

[4] ***, Documenta Romaniae Historica, colecția B – Țara Românească, vol. XXIV, pp.416-417.

[5] George Ioan LAHOVARI, Marele Dicționar Geografic al Romîniei, vol.3, Stab. grafic J. V. Socecu, București, 1900, p. 493.

[6] Pr. Mircea PĂCURARIU, Dicționarul Teologilor Români, Editura Univers Enciclopedic, București, 1996, accesat online pe: http://biserica.org/WhosWho/DTR/C/ChesarieDeBuzau.html, la 08.04.2014, 18:50.

[7] Pr. Marin DUMITRESCU, Istoricul a 40 de biserici…,p.20.

[8] Basil IORGULESCU, Dicționar geografic…,pp.237-238.

[9] „ Totuși această frumoasă biserică e amenințată a fi luată de undele râului Buzău, care a mâncat malul până în apropiere de dânsa.” – Basil IORGULESCU, Dicționar geografic…,p.238.

[10] Basil IORGULESCU, Dicționar geografic…,p.238.

[11] ***, „ Lista definitivă de preoți și diaconi din întreaga țară cari constituesc Colegiul Electoral pentru alegerea reprezentanților Clerului mirean în Consistoriul Superior Bisericesc pe anul 1915” în revista B.O.R. , XXXIX (1915), 1 apr.1915, p.16.

[12] ***, Anuarul „Socec” al României-Mari, p. 124.

Eroii comunei Săgeata

Eroilor Săgeteni
Dedicația din cartea „În amintirea Eroilor din Comuna Săgeata”, scrisă de Dumitru Bălănescu

Comuna Săgeata s-a născut chiar în contextul unui război: cel ruso-turc dintre anii 1806-1812, purtat și pe teritoriul ei. A fost martoră a revoluțiilor din secolul al XIX-lea, a Unirii Principatelor de la 1859, a Războiului de Independență, unde a avut probabil eroi, dar mai ales a celor două Războaie Mondiale din secolul al XX-lea. Numărul eroilor căzuți în aceste conflagrații ajunge la ordinul sutelor. De exemplu, numai în Primul Război Mondial, eroii comunei Săgeata de atunci (adică fără cei din Găvănești și Dâmbroca) sunt numărați la aproape 90 soldați căzuți în luptele ce au precedat reîntregirea neamului din anul 1918.

Pentru a cinsti memoria eroilor comunei din Primul Război, în vara anului 1926 s-a constituit un comitet pentru strângerea fondurilor necesare ridicării unui monument. Președintele acestui comitet era căpitanul Mihail Gheorghiu – devenit apoi maior la Atelierul de reparații al Corpului V Armată Buzău, iar vice-președinte, preotul paroh Neculai Efrimescu, urmat apoi de fiul acestuia, preotul Constantin Efrimescu. Membri erau majoritatea oamenilor marcanți ai comunei: primarul Iancu Calean, notarul Costache Scărlet devenit apoi primar, învățătorii: Constantin Cazan, Constantin Ciurea, Iancu, Nicolae și Alexandru Sburlan, C.M. Popescu; apoi foști primari, casieri și agricultori.  Aceștia au strâns fondurile necesare prin colecte, organizarea de serbări școlare și baluri serate, au angajat pe sculptorul buzoian Cristache Rădulescu să execute lucrarea, au primit aprobările necesare și au organizat inaugurarea monumentului la data de 25 martie 1934. pe laturile de marmură ale monumentului au fost sculptate numele eroilor, iar de-asupra a fost montat un dorobanț în poziție de atac la baionetă.

Cu ocazia acestui eveniment a fost editată și cartea „În amintirea Eroilor din Comuna Săgeata”, scrisă de Dumitru Bălănescu, având valoare de monografie a satului, dar și de a elogia pe acești eroi. Acest lucru se răsfrânge din dedicația pe care o face autorul: „ – Pentru voi, Eroi Săgeteni, povestea satului pe care l-ați iubit și cu a cărui icoană ați murit în suflet, având reflectată în ea însăși icoana cea mare și sfântă a Patriei.” Tot în 1934 se înființează și căminul cultural al comunei, așadar are loc un adevărat reviriment cultural interbelic.

Locuitorii și urmașii eroilor comunei s-au îngrijit întotdeauna de amintirea acestora, atât prin monumentul ridicat lângă biserica parohială „Buna-Vestire” din Săgeata, dar și prin monumentele ridicate în satele Găvănești sau din curtea bisericii din Dâmbroca. Acest lucru s-a întâmplat în mod deosebit în urma Primului Război Mondial, deoarece după cel de-al doilea, condițiile nu au mai permis ridicarea unui nou monument și în cinstea acestora. În schimb, alături de monumentul ridicat în 1934, a mai fost ridicată o cruce în cinstea celor morți în evenimentele din 1989.

Lista eroilor înscriși pe Monumentul din fața bisericii Buna-Vestire, Săgeata
Lista eroilor înscriși pe Monumentul din fața bisericii Buna-Vestire, Săgeata